Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Primele imagini cu tânărul de 17 ani, victima tragediei din Brăila. Albert a fost pasager în maşina groazei, condusă de sora lui mai mare

Este doliu la Brăila, după moartea fulgerătoare a unui adolescent de 16 ani. Tânărul a murit într-un cumplit accident în maşina la volanul căreia se afla sora lui mai mare cu un an. Albert nu a mai avut nicio şansă în urma impactului devastator.

de Redactia Observator

la 13.09.2022 , 15:25

Adolescenta ar fi condus cu viteză, a pierdut controlul volanului când a urcat cu maşina pe un pod, a acroșat un stâlp, după care a căzut cu autoturismul pe spațiul verde, lângă un bloc. 

Condus pe ultimul drum de sora mai mare

Tânăra a fost rănită ușor, ea fiind transportată la spital pentru recoltarea de probe biologice. Adolescenta a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost unul negativ, însă, în urma testării cu aparatul Drug Test, ar fi rezultat consum de substanțe pishoactive. 

Articolul continuă după reclamă

Tragedia a avut loc aseară, cu puțin timpp înainte de ora 22.00. Din primele cercetări, tânăra s-ar fi urcat la volan fără să dețină permis de conducere, iar, la un moment dat, la urcarea pe un pod, ar fi pierdut controlul mașinii, ar fi intrat într-un stâlp, iar de acolo ar fi plonjat câțiva metri, pe spațiul verde. 

Impactul a fost extrem de violent, o roată a zburat câțiva metri, iar balustrada podului s-a rupt. Polițiștii ajunși la fața locului l-au găsit în exteriorul mașinii pe fratele acesteia, care ar fi fost aruncat din autoturism.

Din nefericire, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru băiat, declarând decesul. În urma anchetei, polițiștii vor stabili a cui era mașina condusă de adolescentă, dar și cum s-a întâmplat cu exactitate tragedia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Primele imagini cu tânărul de 17 ani, victima tragediei din Brăila. Albert a fost pasager în maşina groazei, condusă de sora lui mai mare