Antena Meniu Search
x

Video Primele momente de după accidentul de la metrou: Salvatorii se chinuie să o scoată pe tânără de pe şine

Primele imagini din staţia de metrou Piaţa Unirii 1, la scurt timp după momentul impactului. Salvatorii încearcă să o scoată de pe şine pe femeia căzută. Mai întâi, caută locul unde a ajuns trupul său în urma accidentului. Călătorii sunt rugaţi să coboare din metrou.

de Monica Palade

la 06.10.2021, 12:23

Vezi și

Incidentul a avut loc în jurul orei 9.00, când o femeie a căzut pe şine. Victima este o tânără de 27 de ani, care a supraviețuit, însă are multiple traumatisme (inclusiv degete amputate) și a fost transportată la Spitalul Universitar.

O posibilă tentativă de suicid

"În această dimineață, în jurul orei 09.15, prin apel 112 , Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană s-ar fi precipitat pe calea de rulare a metroului, la stația Unirii. La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști și echipe de salvatori. S-au declanșat verificări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul", au declarat reprezentanţii Poliției Capitalei.

La rândul lor, cei de la Metrorex spun că incidentul este o posibilă tentativă de suicid. "Metrorex informează că astăzi, 06.10.2021, începând cu 09:09, circulația trenurilor se desfășoară cu dificultate din cauza unei posibile tentative de suicid la stația de metrou Piața Unirii 1. Circulația trenurilor de metrou se desfășoară în sistem pendula între stațiile Timpuri Noi –Eroilor și Eroilor – Petrache Poenaru. Conform procedurilor care se aplică în astfel de situații, a fost solicitată intervenția echipajelor SMURD și a Poliției Metrou. Acest eveniment regretabil este cercetat de Poliție. De asemenea, reiterăm că, pe parcursul călătoriei, este foarte important ca toate regulile de călătorie să fie respectate de utilizatorii serviciului de transport public subteran, în special regula care specifică: ”În așteptarea trenului nu staționați dincolo de banda de siguranță marcată la marginea peronului.” Metrorex va comunica reluarea circulației trenurilor de metrou în condiții normale", informează Metrorex.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Evenimente » Primele momente de după accidentul de la metrou: Salvatorii se chinuie să o scoată pe tânără de pe şine