Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Proteste față de construcția autostrăzii Braşov – Bacău. Localnicii se tem că se va ajunge la demolarea caselor și cer ajutorul Comisiei Europene

Vrem autostrăzi, dar ne deranjează când se construiesc! Supăraţi că şoseaua rapidă Braşov - Bacău a fost proiectată pe terenurile care le aparţin, mulţi localnici din Braşov protestează şi vor să împiedice tehnicienii să facă măsurători pe pământul lor. 

de Redactia Observator

la 27.11.2022 , 13:48

Localnicii vor mai multă transparenţă în procesul de proiectare pentru autostrada Braşov – Bacău, pe sectorul dintre Brașov și Sf. Gheorghe.

Mai precis, oamenii se tem că se va ajunge la demolarea unor case și vor fi afectate terenurile lor, inclusiv sistemul de îndiguire de pe râul Olt, astfel încât să se creeze pericol de inundații pentru localitățile in jur. 

Peste 1.700 dintre cei 2.000 de localnici s-au adresat Guvernului, C.N.A.I.R, inclusiv Comisiei Europene în încercarea de a opri acest proiect, așa cum este el făcut acum, din ce au aflat ei. 

Articolul continuă după reclamă

Oficialii C.N.A.I.R îi asigură că în proiectarea acestui tronson nu se va ajunge la nicio dărâmare a locuințelor, iar sistemul de îndiguire de pe râul Olt va fi îmbunătățit. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Proteste față de construcția autostrăzii Braşov – Bacău. Localnicii se tem că se va ajunge la demolarea caselor și cer ajutorul Comisiei Europene