Video Raiul cireşilor japonezi se mută la Petrila: Peste 70 de pomi de 2 metri vor fi plantaţi în centrul oraşului. Autorităţile au plătit 30.000 de lei pentru răsfăţ
Când spui Valea Jiului, te gândeşti la mineri şi peisaje gri. Locuitorii din Petrila vor să schimbe percepţia şi să facă viitorul zonei mai roz. Angajaţii primăriei din Petrila plantează zeci de cireşi japonezi. Localnicii spun că altele ar trebui să fie măsurile care să-i facă mai optimişti, dar, până la urmă, şi pomii exotici pot fi un început promiţător.
Se munceşte cu spor la noua imagine a oraşului Petrila. Peste 30 de pomi au fost deja plantaţi în locul de unde au fost scoşi vechii arbori şi gardul viu. În total, 70 de cireşi japonezi, înalţi de 2 metri vor fi plantaţi pe marginea acestei străzi din centrul oraşului. E o investiţie pentru care primăria a alocat 30 de mii de lei.
Raiul cireşilor japonezi se mută la Petrila
Localnicii n-au mai vazut niciodată astfel de pomi exotici. Şi nu sunt prea siguri de ce ar avea nevoie de aşa ceva în oraş.
"De frumoşi, sunt frumoşi, dar sunt scumpi. E nevoie de locuri de muncă pentru tineret. Pleacă, dacă n-au unde munci!", spune un localnic.
- Au înflorit şi la noi cireşii japonezi, simbol ale vieții și renașterii. Românii profită de explozia de...
- Chinezii își fac rezervări online pentru a vedea cireșii înfloriți. Copacii pot fi admirați într-un campus...
- Fetiţă de 4 ani, ucisă în bătaie de propria mamă, în Prahova. Femeia cu probleme psihice mai are un bebeluş
- El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la...
- Cel mai mare tablou semnat de Nicolae Grigorescu va fi expus din nou, după ce a stat mai bine de 20 de...
Autorităţile speră să aducă un strop de culoare şi speranţă în oraşul minier. Au avut de ales între brazi sau mesteceni, dar cireşii japonezi au câştigat detaşat.
"Inspirându-ne de la Timişoara, unde mulţi concetăţeni de-ai noştri mergeau să prindă cireşii japonezi în floare, am cumpărat şi noi cireşi japonezi. Ne-am interesat, rezistă la clima de aici. Fiind aici localnici, suntem obişnuiţi cu bradul, mesteacănul, nu ar fi ceva interesant pentru ei", a declarat Marius Heljiu, viceprimarul oraşului Petrila.
În zilele secetoase, pompierii voluntari udă pomii din Petrila şi promit că vor avea grijă de pomii delicaţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰