Antena Meniu Search
x

Curs valutar

RATB: Primul autobuz electric intră de luni în teste pe linia 104

Primul autobuz electric realizat de unul dintre cei mai mari producători din Cehia va fi testat pe străzile Capitalei începând de luni, 16 martie, pe linia 104, pe traseul 'Cora Pantelimon' - 'Piața Operei', pentru a vedea cum se comportă în condițiile de trafic

de Redactia Observator

la 15.03.2015 , 11:43

Primul autobuz electric realizat de unul dintre cei mai mari producători din Cehia va fi testat pe străzile Capitalei începând de luni, 16 martie, pe linia 104, pe traseul 'Cora Pantelimon' - 'Piața Operei', pentru a vedea cum se comportă în condițiile de trafic

"Primăria Municipiului București și Regia Autonomă de Transport București vor derula, începând de săptămâna viitoare, un program de testare a câtorva autobuze electrice produse de produse de firme recunoscute în domeniu. Astfel, luni, 16 martie 2015, ora 11,00, la autobaza Pipera din Șoseaua Pipera nr. 55, sectorul 2 va fi lansat primul dintre autobuzele electrice incluse în acest program", se arată în comunicatul regiei.

Autobuzul SOR EBN 10.5 este fabricat de compania SOR Libchavy, unul dintre cei mai mari producători de autobuze, troleibuze și autocare din Cehia.

Articolul continuă după reclamă

Dotat cu un motor asincron răcit cu lichid, Skoda Electric, instalație electrică Cegelec și acumulatori Winston Battery/Lithium — ion, autobuzul SOR EBN 10.5 are o capacitate de 85 de locuri, un timp de încărcare a bateriilor de 7-8 ore și o autonomie maximă de 250 de kilometri.

Acesta va fi pus în circulație pe linia 104, pe traseul 'Cora Pantelimon' — 'Piața Operei' și va fi testat timp de două săptămâni, pentru a vedea modul cum se comportă în condițiile de trafic din Capitală.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Evenimente » RATB: Primul autobuz electric intră de luni în teste pe linia 104