Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reacția lui Raed Arafat, palestinian de origine, după atacurile teroriste din Israel: "Ce s-a întâmplat e profund greşit, inuman şi criminal"

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, de scris, miercuri, că "ce s-a întâmplat în Israel nu poate avea nicio logică sau justificare". "Ca palestinian de origine şi medic care şi-a dedicat viaţa salvării de vieţi, nu pot spune decât că ce s-a întâmplat este profund greşit, este inuman şi criminal", a transmis medicul.

de Redactia Observator

la 11.10.2023 , 10:10

secretarul de stat Raed Arafat Reacția lui Raed Arafat, palestinian de origine, după atacurile teroriste din Israel: "Ce s-a întâmplat e profund greşit, inuman şi criminal" - Profimedia Images

"Ce s-a întâmplat în Israel nu poate avea nicio logică sau justificare. Ca om în primul rând, dar şi ca palestinian de origine şi medic care şi-a dedicat viaţă salvării de vieţi, nu pot spune decât că ce s-a întâmplat este profund greşit, este inuman şi criminal", a scris, miercuri, pe Facebook, Raed Arafat.

Acesta apreciază că "violenţa de orice fel naşte violenţă, iar cei care cred că prin uciderea civililor, femeilor, bătrânilor şi copiilor, vor găsi soluţii pentru cauza lor, greşesc şi demonstrează o abordare primitivă pe care nu o poate accepta nicio religie şi nicio persoană raţională".

Raed Arafat, despre atacurile teroriste din Israel: O pată neagră, de neuitat, în istoria omenirii

Articolul continuă după reclamă

"Condoleanţele mele se îndreaptă către cei care şi-au pierdut copii, părinţii, fraţii, surorile şi prietenii în aceste zile. Toate cele întâmplate vor rămâne că o pată neagră, de neuitat, în istoria omenirii", a mai transmis Arafat.

Ultimul bilanţ raportat de Israel după violenţele generate de atacul Hamas declanşat sâmbătă dimineaţă a ajuns la peste 1.200 de morţi şi 2.700 de răniţi.

La rândul lor, palestinienii anunţă peste 900 de morţi în Gâşia Gaza.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Reacția lui Raed Arafat, palestinian de origine, după atacurile teroriste din Israel: "Ce s-a întâmplat e profund greşit, inuman şi criminal"