Antena Meniu Search
x

Risc major de avalanșe, la munte. ANM anunţă nivel de alertă gradul 4 în Carpaţii Occidentali şi în vestul celor Meridionali

Este risc mare de avalanşe în mai multe masive muntoase, până miercuri seară. Meteorologii au avertizat, luni seară, că probabilitatea producere a avalanşelor în Carpaţii Occidentali şi în vestul celor Meridionali, la altitudini de peste 1.800 de metri, a ajuns la gradul 4.

de Redactia Observator

la 26.12.2023, 07:23

Risc major de avalanșe, la munte. Nivel de alertă gradul 4 în Carpaţii Occidentali şi în vestul celor Meridionali - Arhiva / imagine ilustrativă

Avertizarea este valabilă până miercuri, la ora 20.00. 

"La peste 1800m, în partea superioară a stratului de zăpadă întâlnim zăpadă recentă de grosimi considerabile, ce depăşeşte 30-35 cm în majoritatea masivelor şi local 40-50 cm în Carpaţii Occidentali şi în vestul celor Meridionali. Cantităţile de precipitaţii înregistrate la staţiile meteorologice au fost însemnate, depăşind 50 l/mp în două zile", anunţă, luni seară, ANM.

Risc major de avalanșe în Carpaţii Occidentali şi în vestul celor Meridionali

Potrivit meteorologilor, zăpada proaspătă este depusă peste zăpada mai veche, compactată şi îngheţată. "În zonele adăpostite şi pe văi se întâlnesc depozite mai mari de zăpadă şi troiene ce depăşesc pe alocuri 1-2 metri. Vântul intens a favorizat transportul zăpezii şi formarea de multiple plăci de vânt, de grosimi variabile, cu coeziune redusă faţă de straturile inferioare şi uşor friabile. Temperaturile în creştere, pozitive ziua, mai ales din 26 decembrie, şi precipitaţiile mixte, vor favoriza topirea zăpezii nou-depuse, umezirea şi îngreunarea ei, favorizând declanşarea avalanşelor spontane de topire pe pantele suficient de înclinate, riscul declanşării fiind amplificat la suprasarcini", anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.

Potrivit specialiştilor, sub 1800 m, cantitatea de precipitaţii căzută a fost, de asemenea, însemnată, stratul de zăpadă crescând cu 20-30 cm. "Temperaturile pozitive vor favoriza umezirea zăpezii, astfel încât sunt aşteptate avalanşe de topire pe pantele suficient de înclinate, atât spontan, cât şi la suprasarcini mici. Astfel, riscul declanşării avalanşelor va fi mare (4) la peste 1800 m şi însemnat (3) sub 1800 m", a mai transmis ANM.

Avertizarea este valabilă până miercuri, la ora 20.00. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Evenimente » Risc major de avalanșe, la munte. ANM anunţă nivel de alertă gradul 4 în Carpaţii Occidentali şi în vestul celor Meridionali