Ruta aproape goală spre munte, de minivacanţa de 1 Decembrie. Şoferii se înghesuie pe DN1, deşi pe aici pot scurta drumul cu 2 ore
A început minivacanţa de 1 Decembrie, aşa că mulţi au ales să profite de zilele libere şi de zăpadă şi au plecat la. munte. Mai ales că se schiază în Poiană, în mod neaşteptat pentru sfârşitul lunii noiembrie. Până să ajungă însă la distracţie, şoferii au de trecut un alt test, cel al răbdării pe clasicul şi aglomeratul DN1.
Autorităţile le recomandă şoferilor care vin dinspre Ploieşti spre staţiunile montane varianta ocolitoare a DN1 - DN1 A - prin Vălenii de Munte, Cheia şi apoi Săcele.
Este o rută care ne scuteşte de cele peste două ore, cât durează în prezent drumul de 58 de km dintre Comarnic şi Braşov. Pe DN1 se aglomerează, aşa cum era de aşteptat, dinspre Bucureşti spre munte.
Pârtiile deschise de Sf. Andrei
Sezonul acesta, distracţia în Poiana Braşov a început cu două luni mai devreme faţă de iarna trecută când pârtiile s-au deschis pe 28 ianuarie. Tarifele, în schimb, sunt mai mari cu 17%. Fiecare urcare pe munte, în funcţie de pârtia aleasă, are un anumit număr de puncte. O cartelă cu zece astfel de puncte costă 65 de lei pentru adulți și 35 pentru copii.
De Sfântul Andrei s-au deschis pârtiile şi în Predeal, la Straja, în Cluj - la Buscat şi în Maramureş - la Cavnic. Şi pe Transalpina se va schia zilele viitoare. La Rânca, deşi nu se schiază încă, pârtiile sunt pline. Iar la Straja, se lucrează la foc continuu: administratorii au pus în funcţiune 45 de tunuri de zăpadă artificială pentru a deschide pârtia astăzi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰