Video Săptămâna Albă, pregătirea spirituală pentru Postul Paştelui. Ce alimente se mănâncă fără restricții
Creştinii ortodocşi se pregătesc pentru cel mai strict post de peste an: cel al Paştelui. De mâine începe Săptămâna Albă, cunoscută şi sub numele de Săptămâna Brânzei. Asta înseamnă că oamenii care ţin post nu mănâncă deloc carne; singurele produse de origine animală permise sunt lactatele şi ouăle. Desigur, fructe şi legume se pot consuma fără nicio restricţie. Iată cât costă meniul din această perioadă.
În pieţe, vânzătorii s-au adaptat la cererea perioadei. Verdeţurile şi legumele proaspete, lactatele şi ouăle vor fi cele mai căutate produse în Săptămâna Albă.
- Angela Bertea, reporter Observator: În perioada următoare, comercianţii speră la o creştere a vânzărilor. În special la verdeţuri, fasole şi cartofi. Vedetele de pe tarabe de acum sunt urzicile şi leurda.
În această piaţă din Suceava, urzicile sunt la acelaşi preţ ca anul trecut. Comercianţii vând punga cu 5 lei bucata. Spanacul este 10 lei kilogramul. În timp ce ceapa verde, ridichile, loboda şi usturoiul costă în jur de 2 lei legătura. Roşiile şi castraveţii, venite din import, sunt 12 lei kilogramul.
- Angela Bertea, reporter Observator: Săptămâna Albă reprezintă perioada în care ne pregătim atât fizic, cât şi psihic pentru a putea duce mai uşor postul ce urmează. Este practic o trecere treptată, lină, de la o alimentaţie bazată pe alimente de origine animală la cea vegetariană.
- Daniela Bălănucă, dieteticiană: Ca să construim în post o farfurie echilibrată, fasolea, mazărea, lintea şi alte leguminoase vor fi asociate cu pâine integrală, cu paste sau orez integral, cu mămăliguţă şi legume proaspete de sezon din abundenţă. Iar masa va fi completată la final cu o cantitate mai mică de nuci şi seminţe.
Săptămâna Albă înseamnă şi o pregătire spirituală pentru Postul Paştelui
- Adrian Duţuc, preot: Acest sec, din lăsatul secului, pleacă de la termenul latinesc "saeculum" care înseamnă lume sau veacul acesta. Suntem invitaţi în aceste duminici de lăsatul secului să ne gândim şi la modurile în care trăim mai mult duhovniceşte, spiritual decât trupeşte.
După săptămâna Brânzei, creştinii ortodocşi intră în Postul Paştelui, unul dintre cele mai aspre, care durează aproape şapte săptămâni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰