Şi-a ucis bebeluşul imediat după naştere, apoi i-a aruncat trupul într-un canal. Cruzimea unei mame din Satu Mare
Cruzimea unei mame din Satu Mare a atins cote de neimaginat. Femeia şi-a asfixiat bebeluşul şi l-a aruncat într-un canal din spatele casei, la scurt timp după ce i-a dat viaţă. Acum a fost plasată sub control judiciar de autorităţi, pentru 60 de zile.
"Din probatoriul administrat în cauză rezultă că, în noaptea de 1-2 martie 2023, după ce a născut la domiciliul din localitatea Călineşti Oaş, satul Coca, nr.119, judeţul Satu Mare, un nou născut de sex feminin, născut viu şi viabil, suspecta G. L. a ucis nou-născutul, prin obstrucţionarea orificiilor respiratorii cu un corp moale, după care l-a aruncat pe acesta într-un canal de apă situat în spatele imobilului de domiciliu, în urma acestor activităţi rezultând decesul nou-născutului, care s-a datorat asfixiei mecanice", precizează un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, transmite Agerpres.
Procurorul de caz a emis ordonanţă de luare a măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de femeia cercetată pentru uciderea nou-născutului.
La efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare - Serviciul de Investigaţii Criminale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰