Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Scene ireale într-un restaurant din Capitală. O mamă a chemat Poliţia şi SMURD-ul după ce fiul ei a fost lovit, în joacă, de alt copil: "Lasă-le aici, sunt probe"

Scene ireale s-au petrecut în urmă cu câteva zile într-un restaurant din Bucureşti. O mamă a chemat Poliţia şi SMURD-ul după ce fiul ei a fost lovit, în joacă, de un alt copil. Nici poliţiştilor nu le-a venit să creadă pentru ce au fost chemaţi.

de Redactia Observator

la 20.07.2024 , 14:15

Scene ireale într-un restaurant din Capitală. O mamă a chemat Poliţia şi SMURD-ul după ce fiul ei a fost lovit, în joacă, de alt copil: "Lasă-le aici, sunt probe" - Facebook / Ioana Marinescu

O femeie, martoră a întregului eveniment, a povestit pe Facebook cum s-a desfăşurat totul. Localul în care se afla, avea şi un loc special amenajat pentru copii unde cei mici se puteau juca în voie cât timp părinţii luau masa. În acel loc de joacă s-au strâns mai mulţi copii care au început să se alerge şi să se joace. La un moment dat, unul dintre copii a fost lovit, din greşeală, de alt băiat. Şi de aici, a început scandalul.

Scandal uriaş pentru o joacă de copii

Mama copilului lovit venit a venit la părinţii copilului "agresor" şi le-a reproşat incidentul pe un ton ridicat. Părinţii au încercat s-o liniştească spunând că se mai întâmplă să se lovească cei mici atunci când se joacă, dar nu s-au putut înţelege cu femeia. Mai mult, atunci când una dintre chelneriţe a vrut să strângă masa, mama copilului lovit a luat-o şi pe ea în vizor: "Lasă-le aici, sunt probe", a strigat aceasta cu referire la cele câteva serveţele murdare de sânge cu care cel mic se ştersese.

Articolul continuă după reclamă

Mai mult, pentru ca tabloul suprarealistic să fie complet au fost chemate la faţa locului impresionante forţe de intervenţie ca şi cum se activase Planul Roşu. Poliţie şi echipaj SMURD, într-o perioadă în care canicula secera oameni pe stradă şi cu siguranţă existau intervenţii mult mai grave la care autorităţile ar fi trebuit să fie prezente. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au rămas fără cuvinte: "Dacă am fost chemaţi, trebuie să consemnăm, nu avem ce să facem", ar fi spus aceştia.

Pe acelaşi subiect

Totul s-a încheiat cu ameninţări cu procese şi chemări în instanţă. Mama copilului lovit le-ar fi spus părinţilor celuilalt că vor fi căutaţi de avocat şi că va cere daune morale şi materiale după acest incident.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Ce alegeţi, să faceţi facultate sau să învăţaţi o meserie?
Observator » Evenimente » Scene ireale într-un restaurant din Capitală. O mamă a chemat Poliţia şi SMURD-ul după ce fiul ei a fost lovit, în joacă, de alt copil: "Lasă-le aici, sunt probe"