Observator » Evenimente » Șerpi de peste 1.5 metri în Târgu Jiu și Motru, în mașini sau pe străzi. Oamenii au sunat la 112

Foto Șerpi de peste 1.5 metri în Târgu Jiu și Motru, în mașini sau pe străzi. Oamenii au sunat la 112

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 16.05.2022, 16:51 | Modificat la 16.05.2022, 17:06

Mai mulți șerpi de mari dimensiuni au fost preluați de jandarmii gorjeni și îndepărtați din zonele populate după ce oamenii, îngrijorați, au sunat la numărul de urgență 112.

"Trei apeluri SNUAU 112 prin care cetățenii semnalau prezența unor șerpi în municipiile Târgu-Jiu și Motru au fost recepționate de Inspectoratul de Jandarmi Județean "Tudor Vladimirescu" Gorj în acest weekend. Șerpii au fost semnalați în zone publice, în apropierea sau chiar în interiorul autoturismelor cetățenilor și au fost capturați și îndepărtați de jandarmi în mediul natural", au transmis cei de la IJJ Gorj.

Unul dintre șerpi nu a fost găsit

Echipajele de intervenție s-au prezentat la locurile unde cetățenii au indicat prezența reptilelor, la două solicitări șerpii fiind găsiți și preluați. La o altă solicitare, însă, șarpele nu a fost găsit. Reptilele au avut lungimea de peste 150 de centrimetri, au precizat jandarmii, ceea ce explică îngrijorarea populației.

Articolul continuă după reclamă

"În situații similare, le recomandăm cetățenilor să nu se apropie de reptile și să solicite sprijinul instituțiilor abilitate prin SNUAU 112", au spus reprezentanții Jandarmeriei.