Și-a parcat Ferrariul pe linia de tramvai în Capitală. Cât trebuie să plătească bucureșteanul pentru tupeu
Tupeul se plătește. Asta a aflat și un șofer de Ferrari SF90 Stradale, care și-a parcat bolidul de lux pe linia de tramvai.
Autoturismul a fost ridicat de Poliția Locală Sector 1, iar conducătorul auto amendat. Pentru că a pacat ilegal, acesta trebuie să achite 1.012 lei, iar pentru ridicare și transport încă 425 lei.
„Nu contează marca de pe capotă, contează unde parchezi. Poliția Locală Sector 1 a ridicat acest Ferrari SF90 Stradale parcat ilegal pe Bulevardul Ion Mihalache, în apropiere de Piața Victoriei. Regulile sunt aceleași pentru toți, chiar și pentru mașini care valorează cât un penthouse în București. Amenda este de 1.012 lei pentru stationare, iar proprietarul va plăti pentru ridicare și transport încă 425 lei. Mașina a fost transportată la garajul din strada Parcului nr. 65. Cei care parchează neregulamentar și nu își mai găsesc mașina, pot verifica aici dacă a fost ridicată de Poliția Locală Sector 1”, a scris Primăria Sector 1 pe pagina de Facebook.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
