Accident teribil la Dâmboviţa, cu 3 maşini, provocat de un şofer care se întorcea de la o înmormântare
Un accident deosebit de grav a avut loc în Dâmbovița, în urma căruia 7 persoane au fost rănite după un impact violent între trei maşini.
Un accident deosebit de grav a avut loc în Dâmbovița, în urma căruia 7 persoane au fost rănite după un impact violent între trei maşini.
Vinovat de producerea accidentului ar fi, spun polițiștii, șoferul unei Dacii Solenza, care se întorcea de la un priveghi urmat de înmormântare. P e fondul oboselii, şoferul a intrat pe contrasens.
Accident grav în Dâmboviţa, la Lunguleţu. Victime încarcerate, intervenţie a elicopterului SMURD
Accidentul a avut loc pe DN 7, în comuna Lungulețu. Mai multe ambulanțe au sosit la fața locului, iar o persoană, rănită grav, chiar șoferul vinovat, un bărbat de 34 de ani, a fost transportat la un spital din Capitală cu elicopterul.
Potrivit pompierilor, două persoane au avut nevoie de descarcerare și au fost trimise la București, iar celelalte au ajuns la spitalele din Titu și Târgoviște.
Polițiștii vor continua cercetările pentru a se stabili toate împrejurările în care a avut loc accidentul
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰