Observator » Evenimente » Șofer de autobuz, luat la bătaie un călător recalcitrant. Victima l-a dat jos de două ori din mijlocul de transport, pentru că agresa și pasagerii

Video Șofer de autobuz, luat la bătaie un călător recalcitrant. Victima l-a dat jos de două ori din mijlocul de transport, pentru că agresa și pasagerii

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 15.03.2025, 07:50 | Modificat la 15.03.2025, 07:47

Şoferul unui autobuz din Iaşi a fost bătut în timpul serviciului de un călător recalcitrant. Întregul incident a fost filmat de camerele de supraveghere instalate în interiorul mijlocului de transport în comun. 

Cu numai câteva minute înainte de atac, şoferul a fost informat de către un alt pasager că un bărbat are un comportament neadecvat şi agresează călătorii. Ajuns în staţie, şoferul i-a cerut individului agresiv să coboare.

Şoferul, bătut de un călător recalcitrant

Deși inițial a părăsit autobuzul, agresorul s-a urcat din nou în transportul public, iar a doua oară când a fost dat jos l-a lovit cu pumnul pe şofer şi a fugit. 

Articolul continuă după reclamă

Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Poliția a deschis o anchetă şi îl caută acum pe agresor.