Video Șofer de taxi, luat pe sus și încătușat de polițiștii din Galați. S-a încuiat și a dat muzica la maxim
Un șofer de taxi a fost scos cu forța din mașină și încătușat de agenții de poliție din Galați, după ce acesta ar fi sfidat ordinele autorităților. Întregul incident a fost filmat de un martor care trecea prin zonă în acel moment.
Din primele informații, bărbatul ar fi fost oprit în trafic de către echipajul de poliție pentru că nu purta centura de siguranță. În loc să se conformeze ordinelor când polițistul a ajuns la geamul lui, bărbatul ar fi dat muzica mai tare și ar fi ignorat tot ce spunea agentul.
A dat muzica la maxim, apoi a început să înjure
Mai mult, enervat de situație, șoferul a început să-i înjure pe agenți și să-i amenințe. În cele din urmă, polițiștii au reușit să deschidă ușa mașinii și l-au încătușat pe acesta, chiar dacă a încercat să opună rezistență.
Taximetristul a fost sancționat atât pentru faptul că nu purta centura de siguranță, dar și pentru faptul că i-a înjurat și amenințat pe polițiști. El a primit amenda de 495 de lei pentru lipsa centurii și 2000 de lei pentru provocare de scandal și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰