Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Şofer fără permis, cursă nebună pe străzile din Timişoara. Tânărul de 26 de ani s-a oprit abia când a lovit un scuar

Cursă nebună pe străzile din Timişoara. Un şofer de 26 de ani care nu avea permis şi a fost somat să oprească la un control de rutină al poliţiei i-a pus pe agenţi pe jar după ce a apăsat pe acceleraţie. Şase echipaje s-au pus în mişcare, pentru a-l urmări şi prinde pe fugar. Nu a fost deloc uşor. Tânărul a fost reţinut pentru isprava sa, cu iz penal. 

de Iulia Pop

la 21.03.2025 , 13:27

La data de 21.03.2025, în jurul orei 03:30, polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au efectuat un semnal de oprire a unui autovehicul care circula pe calea Aradului din Timișoara, însă acesta nu s-a conformat semnalului și a continuat deplasarea, motiv pentru care au fost solicitate în sprijin echipajele disponibile din Timișoara.

Pe strada Amurgului ar fi acroșat în partea din spate o autospecială din cadrul Serviciului Rutier, care venise în sprijin. Din nou și-a continuat deplasarea înspre Calea Sever Bocu, unde ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un scuar ce separa sensurile de mers.

Tânărul, în vârstă de 26 de ani, a fost imobilizat și condus la sediul poliției, iar în urma verificărilor în bazele de date s-a stabilit că acesta avea dreptul de a conduce suspendat din luna ianuarie, după ce fusese depistat sub influenţa drogurilor. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Vezi și

În prezent, tânărul se află la sediul poliției pentru audieri, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale în consecință. 

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Elena Lasconi: "Mă văd președintele României". Sunteţi de acord cu candidata USR?
Observator » Evenimente » Şofer fără permis, cursă nebună pe străzile din Timişoara. Tânărul de 26 de ani s-a oprit abia când a lovit un scuar