Antena Meniu Search
x

Video Șoferiță aproape de a fi linșată, în mijlocul drumului, după ce a accidentat un copil de 12 ani, în Satu Mare

Momente ireale după un accident rutier petrecut în orașul Tășnad din județul Satu Mare. O șoferiță în vârstă de 35 de ani, care a lovit cu mașina un copil, a fost la un pas de a fi linșată de rudele victimei și de localnici. Oamenii s-au revoltat atât de tare, încât au încercat să o lovească pe femeie, în timp ce unii bărbați instigau la violență de pe margine. 

de Redactia Observator

la 27.01.2023, 17:55

accident rutier produs în Tășnad, Satu Mare
Șoferiță aproape de a fi linșată, în mijlocul drumului, după ce a accidentat un copil de 12 ani, în Satu Mare - PresaSM via Youtube

Potrivit PresaSM, spiritele s-au încins după ce o șoferiță în vârstă de 35 de ani a lovit un copil în vârstă de 12 ani, pe o trecere de pietoni din localitatea Tășnad. Rudele victimei au venit imediat la fața locului, precum și echipajele de prim-ajutor și de poliție. Supărate că un asemenea accident s-a produs în comunitatea lor, câteva femei au încercat să intre în mașina în care șoferița se baricadase, pentru a o trage la răspundere.

De pe margine, o localnică și-a vărsat nervii pe poliție: "Ce înseamnă asta? Cine e poliția din Tășnad? E pusă să facă lege, nu? Roag-o frumos, că ați omorât un copil, domnule... Roag-o frumos! Domnule, vezi că gradele tale nu-ți face nimica, omule, că ești un jeg penal! (...) Uitați cum trage de femeie poliția din Tășnad!"

Atenție, înregistrarea conține momente cu limbaj licențios!

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Unele chiar au lovit autoturismul cu obiecte, în ciuda eforturilor repetate ale oamenilor legii de a controla situația. Mai mult, pe imagini se pot auzi și bărbați care instigă la violență de pe margine.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Șoferiță aproape de a fi linșată, în mijlocul drumului, după ce a accidentat un copil de 12 ani, în Satu Mare