Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Soluţia pentru stăpânii de pisici care stau la bloc. Animăluţele riscă să cadă de la geam în perioadele călduroase ale anului

Copacii au înflorit iar păsările sunt foarte active în această perioadă. Dacă pentru noi este o încântare acest lucru, pentru pisici este o mare provocare. De multe ori sunt atrase de culori şi sunete şi cad de la înălţime. Avem soluţii ca să vă protejaţi animalul de companie. 

de Ana Grigore

la 17.04.2024 , 21:36

Cele mai multe pisici cad de la ferestre în perioadele călduroase ale anului, începând cu luna aprilie, atunci când copacii înfloresc, iar păsările încep din nou să fie prezente în raza lor vizuală. George locuieşte la etajul 2 si a decis să monteze o cuşcă de protecţie la geamul dormitorului pentru siguranţa animalul său de companie.  

Măsuri pentru siguranţa animalelor

"El este Leo, are şapte luni şi ne-am gândit la o soluţie să putem lăsa pisicul să vadă afară, dar plasa nu era în siguranţă pentru că el putea împinge şi putea să o desfacă. E foarte activ, dacă vede o pasăre sau ceva imediat se uită", spune George, stăpân pisică. 

Vezi și

"În cazul în care o pisică se va căţăra sau se va lovi de această plasă, ea se deschide foarte uşor, pisica urmând să cadă. În cazul unei cuşti de protecţie, ea rezistă la şocuri foarte mari şi are şi un loc preferat al ei", spune Simion Feodor, producător de plase de protecţie.

Pe acelaşi subiect

Şi ferestrele rabatabile sunt extrem de periculoase pentru pisici. "Dacă sare aici, se fixează cu burta şi, alunecând pe sticlă, nu poate să se tragă înapoi şi rămâne fixată şi se asfixiază. Se fixează un V special, o plasă de protecţie specială pentru grilaj lateral şi deasupra. Sau se poate monta această plasă de protecţie care va proteja cu totul fereastra", adaugă Simion Feodor, producător de plase de protecţie.

"Studiile arată că şi căderile de la etajele inferioare, cum este etajul 2 în cazul de faţă, pot aduce răni grave pisicilor sau chiar decesul, în 13 % dintre cazuri, deoarece acestea nu au suficient timp pentru a-şi pregăti aterizarea", transmite Ana Grigore, reporter Observator.

Statistic, sunt şanse de supravieţuire mai mari în urma unei căderi a felinelor între etajele 3 şi 6. Multe pisici scapă doar cu răni uşoare. Rănile grave sau chiar decesul poate surveni în urma unei prăbuşiri în gol de la peste 20 de metri. 

"În momentul în care s-a întâmplat un traumatism prin cădere, cel mai frecvent sunt fracturile de mandibulă, de bazin, de membre sau contuzii generale. La fracturi, vindecarea e destul de simplă. Când e vorba de bazin, de coloană sau de mai multe fracturi în acelaşi timp, perioada de recuperare poate să varieze de la 3-4 săptămâni la 2-3 luni de zile", spune Ştefan Andrei, medic veterinar. 

Preţurile pentru o plasă de protecţie variază între 400 şi 800 de lei, în timp ce o cuşcă specială pentru pisici depăşeste 1.000 de lei. Studiile arată că românii sunt cei mai mari iubitori de pisici din Europa. Aproape în jumătate din gospo­dăriile din ţara noastră se găseşte cel puţin o felină drept ani­mal de companie. 

Ana Grigore Like

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Soluţia pentru stăpânii de pisici care stau la bloc. Animăluţele riscă să cadă de la geam în perioadele călduroase ale anului