Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Drobeta-Turnu Severin a primit paturi şi mobilier din partea unei fundaţii din Germania
Bolnavii internați în Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean din Drobeta-Turnu Severin vor avea, de acum încolo, condiții mai bune. O asociație de voluntari a reușit să aducă, din Germania, paturi, scaune pentru baie, saltele și alte obiecte de mobilier sanitar.
Bolnavii internați în Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean din Drobeta-Turnu Severin vor avea, de acum încolo, condiții mai bune. O asociație de voluntari a reușit să aducă, din Germania, paturi, scaune pentru baie, saltele și alte obiecte de mobilier sanitar.
Secția nu a mai fost modernizată de 20 de ani, iar mobilierul vechi înlocuit a fost distrus de bolnavi, în timpul unor crize.
Douăzeci de paturi, douăsprezece saltele şi patru canapele pentru consultații medicale. Sunt doar o parte a donaţiilor care au ajuns la spital.
Pentru pacienţi au fost aduse şi lenjerii de pat, dar şi cărucioare care să-i ajute să se deplaseze mai uşor pe cei care au şi afecţiuni locomotorii.
- Tânăra care se plimba dezbrăcată prin mall-ul din Constanţa, dusă la Psihiatrie. Paznicii nu au vrut să o atingă
- Fetiţă de 11 ani, internată cu forţa la Psihiatrie. Poliţiştii au confundat-o cu o pacientă fugară, de 20 de ani
- Şofer prins conducând o maşină fără cauciucuri, pe un drum din Cluj. "Este ultimul model tunat"
- Românii care riscă amenzi de până la 5.000 de lei. Spaţiul care trebuie amenajat obligatoriu în fiecare bloc
- Românii aleg tot mai des mâncarea sănătoasă. Bucureşteanul care şi-a comandat peste 120 de salate în ultimul an
Toate materialele au fost aduse din Germania, prin intermediul unei asociații non-profit din Drobeta Turnu Severin. Sprijinul a venit după ce voluntarii din străinătate au văzut, în fotografii, în ce paturi sunt nevoiţi să doarmă pacienţii.
Secția de Psihiatrie din Spitalul Judeţean nu a mai fost modernizată de două decenii.
Acum patru ani autoritățile județene au investit 200 de mii de lei în mobilier, dar acesta a fost distrus destul de repede.
Secția de Psihiatrie funcționează în două clădiri. 50 de bolnavi cu probleme psihice grave, sunt tratați într-o clădire aflată la Gura Văii. O parte din mobilierul primit va ajunge și acolo.
În 2017, o vizită făcută de reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice a scos la iveală că bolnavii de la Gura Văii trăiesc în condiţii primitive şi degradante, în paturi metalice vechi, cu saltele murdare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰