Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Starea fetiței cu boala Wilson, "extrem de critică". Medicii de la Fundeni revin cu noi detalii despre micuța Rebeca

La o zi după noua intervenție chirurgicală, medicii de la Institutul Fundeni revin cu noi informații despre starea de sănătate a Rebecăi, fetița de 5 ani care suferă de boala Wilson și care, la sfârşitul lunii aprilie, a fost supusă unui transplant de ficat.

de Redactia Observator

la 17.05.2022 , 12:38

Starea fetiței cu boala Wilson, "extrem de critică". Medicii de la Fundeni revin cu noi detalii despre micuța Rebeca - Arhiva / imagine ilustrativă

Astfel, potrivit Institutului Fundeni, starea fetiţei este "extrem de critică".

"În prima zi după reintervenția chirurgicală starea fetiței transplantate se menține extrem de critică necesitând în continuare măsuri susținute de terapie intensivă", au transmis reprezentanții unității medicale.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Fetița cu boala Wilson este în stare critică la Fundeni, dupa transplanul hepatic

Aseară, medicii de la Fundeni au anunțat că Rebeca s-a simțit mai bine pentru o perioadă, dar că starea ei s-a agravat în ultimele trei zile. Astfel, specialiștii au fost nevoiți să intervină din nou chirurgical, după ce au constatat că există complicații ale anastomozei biliare.

"După o perioadă cu evoluție favorabilă, starea clinică a fetiței transplantate a suferit agravare progresivă în ultimele 3 zile. În cursul zilei de astăzi s-a reintervenit chirurgical identificându-se complicații ale anastomozei biliare, care au fost corectate. În acest moment starea fetiței este critică, necesitând măsuri susținute de terapie intensivă", au transmis reprezentanții Institutului Fundeni.

Reamintim că pe data de 30 aprilie, fetița de cinci ani a fost supusă unui transplant de ficat, de la un donator de 17 ani. Copila a fost operată de 10 medici de la Institutul Fundeni şi spitalul Grigore Alexandrescu, fiind detubată pe data de 11 mai, la două săptămâni după transplant.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Starea fetiței cu boala Wilson, "extrem de critică". Medicii de la Fundeni revin cu noi detalii despre micuța Rebeca