Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Strategia ruşilor nu este întâmplătoare. De ce doreşte Vladimir Putin cu disperare tot sudul Ucrainei

După o noapte relativ calmă, în cea de-a 11 zi de război, asaltul militarilor lui Putin s-a concentrat în nord, în jurul Kievului, şi în sud, unde Vladimir Putin îşi doreşte să pună mâna pe toate oraşele-port de la Marea Neagră şi Marea Azov. 

de Marius Pancu

la 06.03.2022 , 20:00

În jurul Kievului au fost bombardamente intense în ultimele ore în Irpin, Hostomel şi Makariv. Interesantă mai ales zona Irpinului de unde vin relatări că rușii au tras în civilii care încercau să se evacueze pe jos, pe sub un pod dinamitat anterior de armata ucraineană, tocmai pentru a împiedică avansul convoiului militar rus cantonat deja de aproape o săptămână la periferia Capitalei. 

Tot în nordul Ucrainei, forţele de rezistenţă anunţă că duc lupte crâncene cu trupele invadatoare şi în Cernihiv. Scopul acestor bombardamente este izolarea, sugrumarea capitalei, practic pentru a lansa un asalt decisiv. Aşa că ruşii încearcă să cucerească totul în jur. 

Aceeaşi strategie o folosesc ruşii şi în Harkov, al doilea cel mai mare oraş al Ucrainei, care dă semne că nu mai rezistă mult, pentru că e intens bombardat. Zelenski cere în continuare o zonă de excludere aeriană din partea NATO - adică să nu mai fie permis survolul pe cerul Ucrainei pentru nicio aeronavă rusească, în caz contrar să fie interceptată de aliați. 

Vezi și

Organizația Nord Atlantică refuză, Putin spune că ar însemna război mondial în toată regula, iar președintele Ucrainei acuză că prin reticență Occidentul este părtaș la crimă. Ar putea fi ajutat însă cu MIG-uri din Polonia pe care să le opereze piloții ucraineni. La schimb, în această înțelegere tripartită, americanii le-ar trimite polonezilor avioane F-16.

Pe acelaşi subiect

De ce vrea Vladimir Putin cu disperare tot sudul Ucrainei

În sud, unde ruşii au ocupat în ultima săptămână Herson şi Energodar, și unde se află cea mai mare centrală nucelară din Europa, asediul ruşilor a continuat în Nikolaev şi Mariupol, iar un asalt decisiv este aşteptat în orele următoare în Odessa, spune preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. 

Vladimir Putin vrea cu disperare tot sudul Ucrainei, pentru a-i închide Ucrainei accesul la mare, iar astfel va ajunge cu teritoriul rus până la graniţele cu ţara noastră şi implicit cu NATO. 

Marius Pancu Like

Cred că jurnaliștii se nasc cu un organ intern în plus care le strânge mai abitir stomacul și-i duce la asfixiere dacă nu arată o discrepanță între realitate și discurs sau nu devoalează un neadevăr, o manipulare, o ipocrizie atunci

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Strategia ruşilor nu este întâmplătoare. De ce doreşte Vladimir Putin cu disperare tot sudul Ucrainei