Video Sute de mii de români au petrecut Revelionul pe străzi și au privit cu speranță spre viitor, după doi ani grei de pandemie
Sănătate, iubire, politicieni mai deştepţi şi belşug: sunt dorinţele românilor pentru Noul An. Iar dacă e să ne luăm după cum a fost întâmpinat 2022, cu artificii impresionante şi pocnitori, duhurile rele au fost deja alungate! Petrecerile în stradă au fost ca o eliberare, cât pentru două Revelioane, mai ceva ca în vremurile bune. Peste 300.000 de români au uitat de griji timp de o noapte şi au privit cu speranţă spre viitor. Împreună.
Am petrecut de parcă am vrut să recuperăm şi Revelionul pierdut anul trecut. Mii de bucureşteni au întâmpinat Noul An în parcul IOR, singura petrecere organizată de o primărie din Capitală. După ce s-au încălzit bine la concert, au admirat spectacolul de lasere de pe lac care a luminat cerul.
Vedeta nopţii a fost însă show-ul de artificii de la miezul nopţii. Cu ochii strălucitori şi zâmbete largi, n-a fost om care să nu-şi pună măcar o dorinţă pentru 2022.
Punctul zero al distracţiei a fost în Centrul Vechi din București
Bucuroşi că nu sunt restricţii, turiştii străini au venit să petreacă la noi Revelionul. Şi terasele de pe malul Dâmboviţei au fost pline. După un spectacol de artificii fabulos, oamenii s-au îmbrăţişat strâns şi au ciocnit un pahar de şampanie.
- Cel mai călduros Revelion din istoria Marii Britanii. Englezii s-au bucurat de tradiţionala baie de Anul Nou
- A băgat o petardă într-o țeavă și i-a explodat în față. Un gorjean a ajuns în spital
- Revelion 2022, în imagini din întreaga lume. Focuri de artificii impresionante în Noua Zeelandă şi Australia, de...
Distracţie a fost în fiecare cartier. În noaptea dintre ani, printre blocuri a fost plin de artişti pirotehnişti amatori care au făcut spectacol pentru vecini. Cu toţii au avut speranţa secretă că poate aşa intrăm în noul an fără duhuri rele.
O mare horă s-a încins și în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu. Mii de oameni au intrat în 2022 pe ritmuri de sârbă oltenească. Pe alţii, miezul nopţii i-a prins pe pârtie. Învioraţi de muzică şi voie bună, au petrecut până dimineaţă. O noapte plină de lumină şi culoare a fost şi la malul mării. Au fost lansate artificii din toate colţurile Constanţei ca toată lumea să se bucure. În Oradea, la cumpăna dintre ani cuvântul de ordine a fost "împreună". Sibienii au sărbătorit Anul Nou într-un decor de basm. N-au avut parte de artificii, ci... o ploaie de confetti colorate.
În majoritatea oraşelor din ţară, mai mari sau mai mici, spectacolele de artificii au fost mai frumoase ca niciodată, de parcă am vrut să învingem, în sfârşit, întunericul ultimilor ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰