Tânăr de 22 de ani, reținut după ce ar fi exploatat trei minore vulnerabile. Metoda prin care le-ar fi convins
Un tânăr de 22 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Craiova și este propus pentru arestare preventivă, într-un dosar de trafic de minori. Anchetatorii îl acuză că, pe parcursul ultimilor doi ani, ar fi recrutat și exploatat sexual trei fete cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani, profitând de vulnerabilitatea lor, de problemele din familie, de lipsa educației și de dificultățile materiale, potrivit News.ro.
Potrivit autorităţilor, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, au documentat întreaga activitate infracţională a suspectului. Din probatoriul administrat în cauză a reieşit că, în perioadele ianuarie - decembrie 2024, ianuarie - decembrie 2025 şi octombrie 2025 - aprilie 2026, bărbatul ar fi recrutat şi exploatat sexual, în mod succesiv, trei victime minore cu vârste de 13, 14 şi 15 ani.
Anchetatorii au stabilit că suspectul a profitat de starea de vădită vulnerabilitate a fetelor - probleme familiale, lipsă de educaţie, naivitate şi lipsuri materiale. De asemenea, prin inducere în eroare (promisiunea unei relaţii de dragoste) şi prin acte de violenţă fizică şi psihică, acesta le-ar fi transportat în diferite locaţii din judeţul Dolj, unde le-ar fi determinat să se prostitueze în folosul său.
La data de 16 septembrie 2026, procurorii DIICOT Craiova au dispus măsura reţinerii suspectului pentru 24 de ore. În cursul zilei de joi, 17 septembrie, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.
