Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tânăr din Bistrița-Năsăud, prădător sexual. Este acuzat că ademenea copile, întreţinea relații intime, apoi le poza în ipostaze indecente

Un tânăr a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie de miercuri a Tribunalului Bistrița-Năsăud, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă. Potrivit IGPR, din cercetări a reieșit faptul că, în perioada aprilie – septembrie 2020, un tânăr, în mod repetat, ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră și ar fi făcut fotografii cu caracter sexual explicit.

de Redactia Observator

la 14.06.2023 , 16:54

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă - Arhivă

De asemenea, în perioada octombrie – decembrie 2020, bănuitul i-ar fi cerut minorei să realizeze materiale pornografice și să i le transmită prin intermediul unei rețele de socializare. Apoi, acesta i-ar fi cerut minorei, în mai multe rânduri, să întrețină relații sexuale cu el și ar fi amenințat-o că, în cazul în care va refuza, va posta materialele pornografice pe rețelele de socializare.

În luna decembrie 2022, persoana bănuită i-ar fi solicitat unei alte minore să producă materiale pornografice, pe care le-ar fi primit, stocat și deținut, până la data de 13 iunie 2023. Tânărul a fost reținut de procurorii DIICOT, iar miercuri judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Tânăr din Bistrița-Năsăud, prădător sexual. Este acuzat că ademenea copile, întreţinea relații intime, apoi le poza în ipostaze indecente