Tânără de 29 de ani, găsită înecată în lacul fostei microhidrocentrale din Bistriţa. Poliţiştii iau în calcul o sinucidere
Echipaje ale Ambulanţei şi ISU au intervenit, joi dimineaţă, în zona lacului fostei microhidrocentrale din municipiul Bistriţa, unde în apă a fost zărit corpul unei femei.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud, Ciprian Păcurar, a transmis că persoana a fost scoasă din apă, dar nu prezenta semne vitale.
"Persoana de sex feminin a fost scoasă din apă, are în jur de 35 de ani. Din păcate, a fost declarată decedată la locul solicitării. Nu s-a impus începerea manevrelor de resuscitare", a precizat Păcurar.
Ar fi vorba despre o sinucidere
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud a transmis că persoana găsită înecată în lacul MHC este o femeie de 29 de ani din municipiul Bistriţa, iar în cauză s-a dispus necropsia.
"În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană se află în stare de inconştienţă în zona unui lac din Bistriţa. În urma intervenţiei echipelor de salvare, poliţiştii au identificat persoana ca fiind o femeie de 29 de ani, din municipiu, fiind totodată constatat decesul acesteia. În acest caz a fost dispusă necropsia, care va stabili cu exactitate cauza decesului. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă", a informat IPJ.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰