Antena Meniu Search
x

Curs valutar

TAROM suspendă zborurile către 3 destinaţii, "din motive de securitate". Cât timp e în vigoare măsura

Compania TAROM a anunțat luni că suspendă zborurile către Tel Aviv, Amman și Beirut. Decizia a fost luată "din motive de securitate, pe fondul agravării tensiunilor din regiunea Orientului Mijlociu". Suspendarea va fi în vigoare în perioada 6 -12 august.

de Redactia Observator

la 05.08.2024 , 18:25

Compania TAROM a făcut anunţul luni - Shutterstock

Anunțul a fost făcut luni prin intermediul unui comunicat de presă. "În urma evoluțiilor actuale din Orientul Mijlociu și a deteriorării contextului de securitate din regiune, compania TAROM informează că suspendă zborurile către și dinspre Tel Aviv, Amman și Beirut pentru perioada 6-12 august 2024", au aunțat reprezentanții TAROM.

Zborurile, suspendate până pe 12 august

Compania aeriană a suspendat inițial doar zborurile pe ruta București – Beirut, până la data de 6 august, în urma alertei de călătorie emise de către Ministerul Afacerilor Externe, care informează asupra riscurilor de securitate pentru deplasările în Republica Libaneză. Patru curse au fost anulate în urma deciziei de luni, relatează Mediafax.

Articolul continuă după reclamă

"Cursele anulate în perioada 6-12 august din motive de securitate sunt: RO155/6 OTOPENI – TEL AVIV – OTOPENI, RO2153/4 OTOPENI – TEL AVIV – OTOPENI, RO167/8 OTOPENI – BEIRUT – OTOPENI și RO187/8 OTOPENI – AMMAN – OTOPENI", au adăugat reprezentanții TAROM.

Compania a mai anunțat că urmărește evoluția situației și informările autorităților și că va reveni cu informații actualizate referitoare la zboruri. "TAROM recomandă tuturor pasagerilor să urmărească comunicările oficiale pentru cele mai recente actualizări și să să contacteze compania pentru reprogramarea călătoriei la o dată ulterioară, fără niciun cost suplimentar. De asemenea, pasagerii au opțiunea de a solicita rambursarea contravalorii biletului de avion", au precizat cei de la TAROM.

Pentru reprogramare sau rambursare, în cazul în care biletele au fost achiziționate de pe site-ul TAROM sau prin intermediul unei agenții TAROM, clienții trebuie să contactateze centrul de suport al companiei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aţi putea să vă îndepliniţi sarcinile de serviciu într-un interval de lucru mai scurt?
Observator » Evenimente » TAROM suspendă zborurile către 3 destinaţii, "din motive de securitate". Cât timp e în vigoare măsura