Tată și fiică, spulberați pe o trecere de pietoni din Sibiu. Copila a fost transportată la spital inconştientă
Un bărbat de 46 și o copilă de 15 ani au fost spulberați pe o trecere de pietoni din Sibiu, vineri dimineața. Fata a suferit un traumatism cranian sever și a fost dusă inconștientă la spital.
Un echipaj SMURD cu medic și o ambulanță SAJ intervin de urgență, vineri dimineața, pe strada Drumul Ocnei, din Sibiu, după ce doi pietoni au fost acroșați de o mașină.
„Din primele informații unul dintre pietoni, o fetiță minoră este inconștientă, a fost preluată de echipajul SMURD cu medic, s-au aplicat cu succes manevre de resuscitare. Copila intubată, cu un traumatism cranian sever, este transportată la UPU Sibiu”, informează ISU Sibiu, potrivit Mediafax.
Celălalt pieton, un bărbat, a fost preluat de ambulanță SAJ cu multiple traumatisme.
Potrivit Poliției Sibiu, în timp ce conducea mașina, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din județul Vâlcea, a lovit cei doi pietoni, care traversau strada pe trecere.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
În zonă se circulă îngreunat.
