Teroare în Ucraina: cel puţin zece morţi în noile violenţe din Kiev!
Teroare în capitala Ucrainei! Cel puţin zece morţi în noile violenţe din Ucraina.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
UPDATE: Cel puţin zece manifestanţi au fost împuşcaţi mortal, joi, în violenţele din centrul Kievului, anunţă AFP.
Televiziunea ucraineană Espreso.TV a difuzat joi imagini în care se puteau vedea cadavrele a cinci protestatari în apropierea unei cafenele din faţa hotelului Kazaţkii, din Piaţa Independenţei din Kiev.
UPDATE: Bilanţul violenţelor a ajuns la 28 de morţi şi 287 de persoane spitalizate, a anunţat Ministerul ucrainean al Sănătăţii.
Ministerul a precizat într-un comunicat că patru tineri cu vârste mai mici de 18 ani şi doi cetăţeni străini figurează printre răniţi.
âUPDATE: Preşedintele ucrainean anunţă "armistiţiul". După o reuniune între Viktor Ianukovici şi trei lideri din cadrul opoziţiei, părţile au anunţat, printr-un comunicat remis de instituţia prezidenţială, "armistiţiu şi reluarea negocierilor pentru a opri baia de sânge şi pentru a stabiliza situaţia".
UPDATE: Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, l-a demis, miercuri seară, pe şeful Statului Major al armatei, după ce Ministerul Apărării a anunţat extinderea atribuţiilor militarilor în operaţiunile contra "extremismului", se arată într-un comunicat postat pe site-ul preşedinţiei.
Cu puţin timp în urmă, Ministerul Apărării anunţase că armata ucraineană poate utiliza armele şi poate impune interdicţii de circulaţie, în cadrul măsurilor antiteroriste adoptate pentru neutralizarea "extremiştilor".
UPDATE: Serviciul ucrainean de securitate (SBU) a anunţat miercuri lansarea unor "operaţiuni antiteroriste" după violenţele soldate cu cel puţin 26 de morţi.
UPDATE: Preşedintele Viktor Ianukovici a anunţat că va decreta joi zi de doliu naţional în memoria victimelor care au murit în confruntările violente din noaptea de marţi spre miercuri. Potrivit decretului prezidențial, drapelele vor fi coborâte în bernă pe întreg teritoriul Ucrainei, iar televiziunile și posturile de radio trebuie să opereze modificări corespunzătoare cu această zi.
UPDATE: O jurnalistă a intrat în direct la Antena 3 şi a dezvăluit că ar fi de fapt mai mult de 25 de morţi, în urma violenţelor: "Numărul morţilor este mai mare, dar momentan nu este nimic oficial. Iar spitalele sunt pline de răniţi, în urma violenţelor din Kiev!".
UPDATE: Ministerul ucrainean al Sănătăţii a anunţat miercuri că niciun cetăţean străin nu se numără printre victimele violenţelor de la Kiev.
UPDATE: Jurnaliştii de la BBC, care citează surse din Ministerul ucreainean al Sănătăţii, informează că în noaptea de marţi spre miercuri au murit 25 de persoane. Printre victime se află şi un jurnalist, care a fost bătut şi împuşcat.
Ministerul Sănătăţii din Ucraina a relatat că au fost spitalizaţi 241 de oameni, dintre care 79 de poliţişti şi cinci jurnalişti.
"Opoziţia a depăşit limitele în speranţa că va ajunge la putere graţie manifestaţiilor de stradă, iar vinovaţii vor fi judecaţi", a declarat în această dimineaţă preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici.
Un jurnalist, Vyacheslav Veremiy, a fost omorât în noaptea de marţi spre miercuri prin împuşcare, după ce a fost bătut în piaţa Euromaidan, din Kiev, relatează BBC.
De 24 de ore, piaţa Euromaidan arde, iar protestatarii nu vor să părăsească locaţia. Forţele de ordine au folosit grenade lacrimogene pentru a ocupa zona monumentului din Piaţa Independenţei.
Potrivit agenţiilor de presă, confruntările s-au soldat cu 1.000 de răniţi şi cel puţin 22 de morţi, printre care şi şapte poliţişti. Dintre persoanele rănite, peste 200 sunt rănite foarte grav şi acum sunt la spital pentru îngrijiri medicale.
Manifestanţii au aruncat în forţele de ordine cu fumigene, cocktailuri Molotov şi pietre! Printre victime se numără şi 15 jurnalişti, răniţi în confruntări.
Vom reveni cu amănunte!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰