Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tradiţia din prima zi de Paşte care aduce prosperitate tot anul. Tinerele din Maramureş o respectă cu sfinţenie

Sărbătoarea Învierii aduce şi spectacolul superstiţiilor. În Maramureş, feciorii care se dovedesc harnici au şanse mai mari să ajungă la inima fetelor de măritat. Iar fecioarele se pregătesc de vizite cu un tratament cosmetic tradiţional: se spală pe faţă cu apă şi urzici. Adulţii au alte griji. În Bucovina, duc coşurile cu mâncare să fie sfinţite în biserici, ca să îmbuneze divinitatea. 

de Redactia Observator

la 16.04.2023 , 20:45

În Bucovina, turişti şi localnici se înfruptă din bucatele de Paşte doar după ce au fost sfinţite de preoţi, după slujba de Înviere.

Tânără: Se sfinţesc păcatele în dimineaţa asta, tocmai pentru bucurie, pentru lumină. Pentru suflet, practic e tradiţia asta.

Odată ajunşi acasă cu mâncărurile sfinţite, creştinii se închină şi gustă din bunătăţi. După care pleacă în vizite.

Vezi și

Femeie: Neapărat la părinţi se merge, se ciocneşte cu părinţii. TAIE La naşii de botez, de cununie la fel.

Pe acelaşi subiect

Localnicii din Bucovina sunt foarte atenţi la cine le calcă pragul de Paşte.

Femeie: Prima dată în casă, un bărbat. Să ne meargă vara bine la gospodărie, la câmp la fân, la munca câmpului.

Tradiţii şi obiceiuri de Paşte în Maramureş 

Altă tradiţie de Paşte spune că cine sparge ouăle celorlalţi va fi sănătos şi puternic tot anul. Localnicii din comuna Mânăstirea Humorului chiar organizează un concurs în fiecare an. Marele câştigător este premiat cu un miel.

Localnicii din Maramureş ţin la tradiţia spălării fecioarelor din dimineaţa de Paşte. Le pregătesc apă rece din fântână, în care pun un ban, un fir de urzică şi un ou roşu, ca să aibă parte de sănătate şi prosperitate tot anul.

Femeie: Oul reprezintă sângele lui Iisus Hristos, care l-a vărsat pe cruce pentru mântuirea noastră. Urzica să fie asprucă, că eşti inteligentă şi frumoasă. 

Iar în Ţara Lăpuşului, un obicei străvechi deschide drum fermierilor harnici spre inima fetelor de măritat.

Femeie: Primul care iese la arat va fi purtat pe căruţ de telegari prin tot satul şi va intra în curţile unde se află tinere necăsătorite, unde se va juca un joc cu fiecare fata.

Şi cei mici respectă tradiţiile. În ziua de Paşte, copii merg din casă în casă să anunţe Învierea Domnului şi sunt răsplătiţi cu ouă roşii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » Tradiţia din prima zi de Paşte care aduce prosperitate tot anul. Tinerele din Maramureş o respectă cu sfinţenie