Tragedie pentru o familie din Suceava. Fetiţa de un an şi jumătate, găsită înecată în piscina gonflabilă
O tragedie cumplită s-a produs luni seară în Suceava, unde o fetiţă de un an şi jumătate s-a înecat în piscina gonflabilă din curtea casei.
Totul s-a petrecut în localitatea Ciprian Porumbescu, în jurul orei 21.50. Tatăl micuţei se afla în curte şi ar fi auzit un zgomot dinspre piscină, iar acolo a găsit-o pe fetiţă cu faţa în jos.
A încercat să o resusciteze, iar apoi, disperat, a luat-o pe micuţă să o ducă la spital cu maşina. Pe drum s-a întâlnit cu echipajul medical, care a preluat-o şi a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgenţe. Medicii au făcut tot ce au putut, însă, după mai multe manevre de resuscitare, a fost declarat decesul. S-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, fără suspiciuni.
