Trei români sunt grav răniţi, după accidentul de microbuz din Germania. Ultimele informaţii oferite de MAE
Trei români sunt grav răniţi, după accidentul de microbuz din Germania, de luni seara. Ultimele informaţii oferite de MAE indică faptul că celelalte 7 victime ale accidentului au suferit răni uoare.
Trei români sunt grav răniţi, după accidentul de microbuz din Germania, de luni seara. Ultimele informaţii oferite de MAE indică faptul că celelalte 7 victime ale accidentului au suferit răni uoare.
Un microbuz condus de un român de 22 de ani s-a răsturnat într-un şanţ plin cu apă, pe un drum regional din Germania, 10 dintre cei aflaţi la bord fiind victime ale accidentului.
Accidentul s-a produs între localitățile Barlt și Trennewurth, în nordul Germaniei. Microbuzul transporta muncitori români în agricultură. La un moment dat, șoferul nu a mai putut controla mașina, care a ieșit de pe drum și s-a răsturnat în șanțul de apă adânc de doi metri, de pe margine.
"Ambasada României la Berlin urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de accidentul rutier produs la data de 29 octombrie 2018, în landul Schleswig-Holstein din Republica Federală Germania, incident soldat cu mai multe victime. Imediat după semnalarea cazului, misiunea diplomatică a efectuat demersuri pe lângă autorităţile locale pentru obţinerea unor informaţii privind identitatea şi cetăţenia victimelor şi starea de sănătate a acestora. Potrivit datelor preliminare obţinute de ambasadă, în urma accidentului zece cetăţeni români au fost răniţi. Dintre aceştia, trei au fost grav răniţi şi şapte au suferit răni uşoare, fiind transportaţi la unităţi medicale din zonă pentru acordarea de îngrijiri", a transmis Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
MAE precizează că până în prezent la nivelul ambasadei nu au fost primite solicitări de asietență consulară în legătură cu aceast caz și că Ambasada României la Berlin monitorizează situaţia şi ţine legătura cu autorităţile locale, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară dacă va fi necesar.
Românii afectați pot cere asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Berlin: + 49 30 21239555, +49 30 21239514, +49 30 21239516, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suportal Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice: +49 16 090884680, adaugă Ministerul de Externe.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰