Video "Trei stâlpi sunt rupți. A intrat intenționat, n-ai cum!" Un șofer a făcut prăpăd cu mașina pe un bulevard din București
Un alt accident cumplit a avut loc noaptea trecută în Capitală. După o cursă nebună pe Bulevardul Iuliu Maniu, un șofer a pierdut controlul volanului și a lovit în plin stâlpii de protecție de pe marginea drumului. În urma impactului mașina a ajuns cu roţile în sus şi a fost complet distrusă. Şoferul a suferit răni grave şi a fost transportat de urgenţă la spital.
Pe imaginile surprinse de camera de bord a unui alt participant la trafic se poate observa cum brusc şoferul pierde controlul volanului şi loveşte stâlpii care despart benzile de mers.
Eduard Marin, reporter Observator: Primul impact a fost aici, şoferul a intrat în plin în stâlpii de protecţie, bucăţi întregi din maşină s-au desprins, iar mai apoi autoturismul a ricoşat zeci de metri în faţă şi a ajuns răsturnat pe capotă.
Martorii au fost cei care au intervenit primii şi l-au ajutat pe bărbat să iasă din maşină. Zgomotul puternic produs de impact i-a scos din case pe oamenii din zonă.
Bărbat: Viteza e mare, vă daţi seama. 150 la oră. 120 pe puţin. Eu cred că a făcut o întrecere, mai era unul.
Femeie: Trei stâlpi sunt rupți, de beton.
Zeci de bucăţi din maşina făcută praf s-au împrăştiat pe bulevard şi pe trotuar
În urma accidentului, zeci de bucăţi din maşina făcută praf s-au împrăştiat pe bulevard şi pe trotuar. Din fericire, niciun pieton nu a fost rănit.
Bărbat: Ori a vrut să se sinucidă, că e lângă stâlp, sau avea viteza de asta, a făcut întrecere. Era beat, drogat, că n-ai cum să iei stâlpii. A intrat intenționat. Cred că a vrut să se sinucidă, ori e beat sau drogat și nu și-a dat seama ce face.
Șoferul a fost rănit grav şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii desfășoară acum o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰