Video TVA de la 19 la 21%, impozite pe venituri şi dividente, printre măsurile luate în calcul de viitorul Guvern
Un scenariu negat vehement de politicieni devine realitate... chiar mai devreme decât credeam. Taxa pe valoare adăugată va crește de la 19% la 21%, chiar din 1 iulie, spun surse Observator. Pe lângă majoarea TVA, autoritățile au decis și suspendarea mai multor programe de finanțare, printre care și programul "Rabla".
Negocierile sunt pe ultima sută de metri şi vedem un anunţ surprinzător din partea Administraţiei Fondului pentru Mediu, Programul Rabla este suspendat până în momentul în care va fi învestit noul Guvern. Sesiune pentru persoanele fizice ar fi trebuit să înceapă mâine la ora 10, însă nu va mai începe.
Ce măsuri fiscale sunt acum pe masa negocierilor
Cât despre negocieri, sunt blocate în acest moment, s-au terminat negocierile în jurul orei 14 la Palatul Victoria şi vor continua în această seară. Însă potrivit surselor Observator, partidele au ajuns la un consens în ceea ce priveşte creşterea TVA, creşterea cotei standarde TVA de la 19% la 21%. Cu această propunere va merge România la Bruxelles, o măsură care ar aduce rapid bani la bugetul de stat, însă înseamnă preţuri mai mari la majoritatea produselor şi serviciilor, fie că vorbim despre haine, electrocasnice, utilităţi şi băuturi alcoolice.
Sunt discuţii şi în ceea ce priveşte cotele reduse de TVA de 5 şi 9%, cota de 5% ar putea ajunge la 9 procente, asta înseamnă preţuri mai mari cu 4 procente pentru anumite produse şi cota de 9% ar putea ajunge la 11 şi chiar 21 de procente, restaurantele şi hotelurile ar putea avea TVA 21%, asta înseamnă că masa la restaurant sau cazarea ar putea costa cu peste 10 procente mai mult în perioada următoare, pentru că primele măsuri fiscale ar intra în vigoare de la 1 iulie. Vizaţi sunt şi pensionarii, care vor contribui la sănătate, cei cu venituri mari şi încă nu s-a stabilit un prag în acest sens. ar putea fi obligaţi să plătească o contribuţie de 10%. Pe de altă parte, antreprenorii ar putea plăti taxe mai mari de la începutul anului viitor, impozitele pe venit şi dividente ar putea creşte.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰