Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ultimele clipe din viaţa studentului la Medicină, ucis alături de iubită în Iaşi, ar fi fost surprinse într-o conversaţie telefonică

Apar informaţii noi despre dublu asasinat din Iaşi, unde doi tineri studenţi la Medicină au avut parte de o moarte înfiorătoare.

de Monica Palade

la 13.01.2022 , 11:38

Ultimele clipe din viaţa studentului la Medicină, ucis alături de iubită în Iaşi, ar fi fost surprinse într-o conversaţie telefonică

Potrivit unor surse, ultimele momente din viaţa Youssef Jniyah ar fi fost surprinse chiar înainte de a fi ucis.

„Este vorba despre o ultimă conversație avută de Youssef Jniyah cu o femeie, o cunoștință de-a sa. În cadrul conversației, care a avut loc pe data de 8 decembrie 2021, în jurul orei 21:30, acesta a spus: „Sami este foarte beat!” După aceea s-au auzit lovituri, iar, mai apoi, nimic. Dovada a fost depusă la Poliție”, au menționat sursele amintite pentru BZI.

"Fie ca rugăciunile tuturor celor care o iubesc să aducă alinare sufletului ei"

Articolul continuă după reclamă

Conversaţia a avut loc pe 8 decembrie, iar medicul legist a stabilit că decesul lui Youssef Jniyah și al Ioanei Vanesa Burlacu ar fi avut loc cel mai devreme pe 9 decembrie, în jurul orei prânzului. Pe de altă parte, rudele studentului marocan a transmis un mesaj emoţionant.

„Durerea și lacrimile noastre se alătură celor ale familiei celei decedate, domnişoara Vanesa Burlacu. Fie ca rugăciunile tuturor celor care o iubesc să aducă alinare sufletului ei. Împărtășim durerea pricinuită de trecerea ei în neființă, cu dragoste și prietenie, și le transmitem sincere condoleanțe familiei și poporului român. Fie ca Dumnezeu să ne ajute pe toți să depășim această încercare uniți și în pace. Moartea bruscă și nedreaptă a copilului nostru, Youssef, va lăsa un mare gol în inimile noastre. Mulțumirile noastre cele mai sincere se îndreaptă către autoritățile române (medicale, polițienești, judiciare) pentru grija, rapiditatea și eficiența intervențiilor lor!”, au spus rudele lui Youssef Jniyah în mesajul trimis pe adresa cotidianului BZI.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Ultimele clipe din viaţa studentului la Medicină, ucis alături de iubită în Iaşi, ar fi fost surprinse într-o conversaţie telefonică