Video Ultimele teste pe podul de la Brăila. Urmează să fie inaugurat la sfârşitul lunii
Este o zi importantă în pentru constructorii podului de la Brăila. Astăzi au loc testele de greutate la construcţia spectaculoasă peste Dunăre. Aproximativ 60 de camioane încărcate vor sta pe loc pe pod timp de mai bine de o oră. Este o etapă care anunță cu alte cuvinte că inaugurarea se apropie.
Lucrările la podul peste Dunăre de la Brăila sunt aproape finalizate. Se fac teste de rezistenţă, realizat cu 60 de camioane, toate încărcate cu pământ şi piatră. Sunt poziţionate pe sensul Tulcea-Brăila dintr-un capăt al altuia al podului.
Teste de rezistenţă pe podul de la Brăila
Sunt astfel cel puţin 2.400 de tone care se află pe pod, toţi cei 50 de senzori montaţi de-a lungul podului, în punctele esenţiale, în tablier, pe cablul de susţinere şi pe picioarele podului, dar şi în blocul de ancoraj, vor primi informaţii în timp real, vor fi transmise către birouri şi analizate toate aceste informaţii.
Este un test static cum l-au numit reprezentanţii constructorului, care se va desfăşura pe perioada a trei zile, după care la final de săptămână va fi un test dinamic cu unul sau mai multe camioane care vor circula încărcate pe pod, vor circula cu o viteză de 80 de kilometri. La fel vor fi analizate toare informaţiile dacă totul este în regulă.
Reprezentanţii ministerului Transporturilor au susţinut astăzi că la final de lună podul va fi inaugurat, la fel a menţionat şi reprezentantul constructorului. Urmează să se facă marcajul orizontal şi vertical, totul ca la final de lună să fie inaugurat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰