Un adolescent din Dolj a sunat la 112 şi a anunţat că se sinucide. S-a aruncat apoi de pe o clădire, de la 25 de metri înălţime
Un tânăr de 17 ani a murit, marţi, după ce s-a aruncat de pe o clădire din Craiova, de la 25 de metri înălţime. Înainte de acest gest, el sunase la Poliţie şi anunţase că vrea să se sinucidă, informează news.ro.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au anunţat că, marţi, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Craiova au fost sesizaţi de un tânăr de 17 ani, din Craiova, despre faptul că se află în zona fostului siloz din localitate, unde intenţionează să se sinucidă.
Se va face autopsie pentru stabilirea exactă a cauzei morţii
”La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii şi personal medical din cadrul SAJ Dolj, unde, din păcate, a fost găsit tânărul în cauză, care prezenta semne incompatibile cu viaţa, ca urmare a căderii de pe o clădire, de la o înălţime de aproximativ 25 de metri”, au anunţat poliţiştii.
Ei au deschis în cauză un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. Totodată, anchetatorii au dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰