Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un atacator a furat o mitralieră și muniție de la o unitate militară din Mamaia. A dezarmat un militar și a fugit. Filtre în trafic

Ministerul Apărării Naționale anunță că sâmbătă seara, un militar de la Centrul 110 Comunicații și Informatică din Mamaia Sat a fost atacat prin surprindere, în timp ce executa serviciul de pază în unitate. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că au fost instituite filtre în trafic în urma acestui incident. 

de Redactia Observator

la 19.03.2022 , 23:35

Un atacator a furat o mitralieră și muniție de la o unitate militară din Mamaia. A dezarmat un militar de pază și a fugit Un atacator a furat o mitralieră și muniție de la o unitate militară din Mamaia. A dezarmat un militar de pază și a fugit - Observator

Un pistol mitralieră şi muniţie au fost furate, sâmbătă seara, de la un militar aflat în postul de pază de la o unitate din Mamaia Sat, iar apoi agresorul a fugit, sărind gardul. Ministerului Apărării Naţionale a dispus, la nivelul tuturor unităţilor militare, măsuri pentru întărirea serviciilor de pază şi verificarea planurilor de pază şi de apărare a obiectivelor militare.

"Un militar de la Centrul 110 Comunicații și Informatică din Mamaia Sat a fost atacat prin surprindere, în seara zilei de sâmbătă, 19 martie, în timp ce executa serviciul de pază în unitate. O persoană neidentificată, cu cagulă și înarmată cu o armă albă, a intrat prin efracție în perimetrul unității militare, în jurul orei 20.15, și l-a atacat pe militar.

Militarul aflat în postul de pază a aplicat procedurile legale, a opus rezistență în confruntarea corp-la-corp cu agresorul, dar a fost deposedat de arma din dotare și de un încărcător cu 30 de cartușe.

Articolul continuă după reclamă

După ce a intrat în posesia armei și a muniției, agresorul a părăsit perimetrul unității (a sărit gardul), iar militarul agresat i-a anunțat de urgență pe comandantul corpului de gardă și pe comandantul unității.

Pe acelaşi subiect

Conform procedurilor legale în vigoare, Parchetul Militar Constanța și organele de poliție au deschis o anchetă pentru cercetarea evenimentului. De asemenea, comandantul Centrului 110 Comunicații și Informatică a numit o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale a dispus de urgență, la nivelul tuturor unităților militare, măsuri pentru întărirea serviciilor de pază și verificarea planurilor de pază și apărare a obiectivelor militare"

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că au fost instituite filtre în trafic în urma acestui incident. “În această seară, poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi deposedat, prin violenţă, un militar, din cadrul unei unităţi militare din Mamaia Sat, de arma din dotare şi de un încărcător. Imediat după sesizare, s-au demarat activităţi specifice, printre care instituirea de filtre de control, în trafic”, a transmis IPJ Constanţa.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Evenimente » Un atacator a furat o mitralieră și muniție de la o unitate militară din Mamaia. A dezarmat un militar și a fugit. Filtre în trafic