Observator » Evenimente » Un autobuz cu pasageri a luat foc în mers, la Târgu Jiu. Oamenii au coborât la timp, dar autovehiculul a ars în întregime

Un autobuz cu pasageri a luat foc în mers, la Târgu Jiu. Oamenii au coborât la timp, dar autovehiculul a ars în întregime

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 18.02.2022, 10:00 | Modificat la 18.02.2022, 13:40

Un autobuz a luat foc în mers, vineri dimineaţa, pe o stradă din municipiul Târgu Jiu. Patru persoane se aflau în autobuz, în momentul izbucnirii incendiului, și din fericire au reușit să se autoevacueze la timp, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj.

Cel mai probabil, incendiul a izbucnit în urma unui scurtcircuit.

"La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stins incendii cu apă şi spumă, care au intervenit pentru stingerea incendiului în limitele găsite. În autobuz se aflau patru persoane, care au observat incendiul şi, până la sosirea echipajelor de pompieri, s-au autoevacuat", au transmis reprezentanţii ISU Gorj.

Autobuzul a ars în întregime, a mai anunţat ISU Gorj.

Articolul continuă după reclamă