Antena Meniu Search
x

Galerie foto Un autobuz Otokar a luat foc în Drumul Taberei din Bucureşti. A ars complet pe stradă, în zona Romancierilor

Un autobuz al STB, din gama Otokar, model Otokar Kent C, care efectua curse pe linia de noapte N121, a luat foc şi a ars complet pe stradă, noaptea trecută, în zona Romancierilor din cartierul bucureștean Drumul Taberei. Din fericire, în mjlocul de transport nu se aflau pasageri.

de Redactia Observator

la 26.12.2023, 20:27

Vezi și

Incendiul s-a produs marţi dimineaţă, în jurul orei 04:20.

Autobuz Otokar, distrus de flăcări în Drumul Taberei

Un autobuz de pe linia de noapte N121 al STB, model Otokar, a ars complet  Kent C, după ce a luat foc în zona Romancierilor din Drumul Taberei. 

Până la intervenţia pompierilor, care au lichidat incendiul, şoferul autobuzului a încercat să stingă vâlvătaia cu stingătoarele, însă nu a făcut faţă.

Pe acelaşi subiect

Timp de 2 ore s-a circulat deviat.

Autobuzul distrus este unul model Otokar, parte din lotul de 400 de astfel de vehicule cumpărate de Primăria Capitalei. Fostul primar general Gabriela Firea a semnat pe 5 iunie 2018 contractul pentru achiziția celor 400 de autobuze Euro 6 cu asocierea Otokar Europe SAS – Otokar Otomotiv Ve Savunma Sanayi A.S, câștigătoarea licitației.

Decizia STB, după incident: Verificări tehnice suplimentare pentru toate autobuzele Otokar

Se fac verificări tehnice suplimentare față de cele zilnice obligatorii pentru toate autobuzele marca Otokar, iar șoferii vor sesiza orice eventuală anomalie sau defecțiune care apare în traseu, transmite STB, după ce un autobuz a luat foc marți dimineața.

"Referitor la incidentul de marți, 26 decembrie, ora 4.20, în care un autobuz al liniei N521 (121) fost distrus într-un incendiu, facem următoarele precizări. O comisie tehnică a STB verifică cauzele defecțiunii care au dus la aprinderea motorului. Din dispoziția directorului general, pentru siguranța călătorilor se fac verificări tehnice suplimentare (față de cele zilnice obligatorii) pentru toate autobuzele marca Otokar. Asigurăm călătorii ca acest incident este izolat și sunt luate măsuri tehnice suplimentare pentru a preveni astfel de situații", transmite STB.

Compania de transport public din Capitală precizează că va fi efectuată verificare tehnică suplimentară pentru autobuzele marca Otokar programate să iasă în traseu în aceste zile, iar șoferii sunt instruiți să sesizeze imediat orice eventuală anomalie/ defecțiune care apare în traseu (după caz). Pe termen mediu se face evaluarea și stabilirea cauzelor care au provocat defecțiunea, iar producătorul acestui tip de autobuz va și convocat și se vor lua unele măsuri tehnice suplimentare de siguranță după caz, dacă se constată ca este un defect de fabricație.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Evenimente » Un autobuz Otokar a luat foc în Drumul Taberei din Bucureşti. A ars complet pe stradă, în zona Romancierilor