Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un bărbat a făcut stop cardiac în faţa elevilor, la un liceu din Iaşi. Profesorii l-au salvat de la moarte

Un bărbat a fost salvat de mai multe cadre didactice care l-au resuscitat chiar în timpul orelor de curs. Bărbatul în vârstă de 50 de ani era invitat la o oră de dirigenţie la Colegiul Economic din Iaşi, moment în care a făcut stop cardiac. Intervenţia promptă a profesorilor, care au ştiut cum să acţioneze, l-a salvat însă, de la moarte. 

de Clara Mihociu

la 15.02.2023 , 14:44

Bărbatul de 50 de ani, care venise din Capitală pentru ora respectivă de dirigenţie la clasa a 10-a, a început să se simtă rău. Imediat au intervenit cadrele didactice care se aflau în sală, dar şi elevii. La scurt timp, au început manevrele de resuscitare.

Imediat, au apărut şi cadrele medicale din unitatea de învăţământ, continuând manevrele de resuscitare. Între timp s-a sunat la 112, iar în doar câteva minute au venit echipajele de prim-ajutor care le-ar fi spus că cel mai probabil i-au salvat viaţa.  A fost dus în comă la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi. Ulterior, şi-a revenit şi este acum conştient. 

"Luni, în timpul unor ore de curs făcute în Iaşi, un domn din Bucureşti a devenit inconştient. În urma apelului 112 a plecat către liceul respectiv un echipaj de terapie intensivă SMURD. Au găsit pacientul în stop cardiac şi cadrele didactice făcându-i compresiuni toracice, acea resuscitare de bază. Echipa de urgenţă a continuat cu resuscitare avansată. Pacientul era în fibrilaţie ventriculară. A fost nevoie de 17 şocuri electrice externe ca inima să pornească", a declarat, miercuri, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, prof univ dr Diana Cimpoeşu.

Vezi și
Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi mers la vot la alegerile parlamentare?
Observator » Evenimente » Un bărbat a făcut stop cardiac în faţa elevilor, la un liceu din Iaşi. Profesorii l-au salvat de la moarte