Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un bărbat a lovit cu mașina o femeie, pe trecere, i-a dat bani și cercei și a fugit de la fața locului

Un bărbat de 50 de ani a fost plasat, marți, sub control judiciar după ce duminică pe o stradă din Sectorul 6 a lovit cu mașina o femeie, căreia i-a dat bani și o pereche de cercei, și ar fi plecat de la fața locului.

de Redactia Observator

la 11.06.2024 , 17:24

trecere de pietoni
Un bărbat a lovit cu mașina o femeie, pe trecere, i-a dat bani și cercei și a fugit de la fața locului - Shutterstock (arhivă)

Polițiștii Capitalei au prezentat, marți, Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, un bărbat în vârstă de 50 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, transmite Mediafax.

Duminică, în jurul orelor 18.00, a avut loc un accident rutier pe o stradă din sectorul 6. În urma investigațiilor, s-a stabilit faptul că un bărbat de 50 de ani a condus un autovehicul pe str. Preciziei, iar la un moment dat a accidentat o femeie, care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal.

A încercat să mituiască victima cu bani și cercei

Articolul continuă după reclamă

"După producerea accidentului, conducătorul autovehiculului i-a oferit victimei o sumă de bani și o pereche de cercei, apoi și-a continuat deplasarea, părăsind locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului", transmite Brigada Rutieră a Capitalei.

În urma accidentului, femeia a fost rănită, iar în jurul orei 20.30 a solicitat prezența unei ambulanțe la domiciliu întrucât starea acesteia de sănătate s-a înrăutățit, ulterior fiind transportată la spital.

În urma cercetărilor, șoferula fost depistat și identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul București, acesta fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei
Cu ce preferaţi să plecaţi în vacanţă?
Observator » Evenimente » Un bărbat a lovit cu mașina o femeie, pe trecere, i-a dat bani și cercei și a fugit de la fața locului