Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un bărbat a murit după ce a căzut în râul Bega. Trupul a fost descoperit de scafandri

Pompierii timișeni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane căzute în apă joi seara, în zona Splaiului Peneș Curcanul din Timișoara. Bărbatul de 37 de ani, cu domiciliul în localitatea Jebel a fost găsit de echipajul de scafandri şi predat echipajelor medicale, care au efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost declarat decedat.

de Redactia Observator

la 26.06.2025 , 22:26

Un bărbat a murit după ce a căzut în râul Bega. Trupul a fost descoperit de scafandri Au efectuat căutări la faţa locului 2 autospeciale, 2 bărci, un echipaj de scafandri, o autosanitară SMURD şi 10 pompieri

Joi, în jurul orei 18:35, pompierii timişeni au fost solicitaţi să intervină pentru salvarea unei persoane căzute în apă. La fața locului au intervenit echipaje de pompieri din cadrul celor două Detașamente din Timișoara, ulterior sosind în sprijin o autospecială de primă intervenție, o barcă și doi pompieri din cadrul Stației Buziaș.

"Poliţiştii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi intrat în Bega să înoate, în zona Splaiul Peneș Curcanul, iar la un moment dat nu a mai ieșit la suprafață. Sunt efectuate căutări la fața locului", a transmis IPJ Timiș.

"Victima (sex masculin) a fost extrasă de echipajul de scafandri și predată echipajelor medicale care au efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire, aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată", a anunţat ISU Timiș. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Un bărbat a murit după ce a căzut în râul Bega. Trupul a fost descoperit de scafandri