Un bărbat a sunat la 112 după ce casa i-a luat foc, apoi a aflat că averea i-a fost furată. Principalii suspecţi: soţia şi socru
Un incendiu izbucnit într-o locuință din Bragadiru s-a transformat într-un caz de furt. Polițiștii au constatat dispariția a 200.000 de euro și 9.000 de lei.
Duminică, polițiștii din Bragadiru au fost sesizați de un bărbat de 37 de ani cu privire la izbucnirea unui incendiu în locuința sa. După stingerea incendiului, acesta a constatat dispariția sumei de 200.000 de euro și 9.000 de lei din imobil, informează IPJ Ilfov.
Cei doi ar fi chiar soţia şi socrul păgubitului
Poliția a deschis un dosar penal pentru furt și distrugere din culpă. În urma investigațiilor, au fost identificați și reținuți doi suspecți: un bărbat de 54 de ani și o femeie de 32 de ani, care ar fi chiar soţia şi socrul acestuia.
Femeia a fost arestată preventive pentru 30 de zile, iar bărbatul se află sub control judiciar. „Cercetările sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, în cadrul unei anchete ce vizează infracțiuni de furt calificat și complicitate. Conform legii, suspecții beneficiază de prezumția de nevinovăție pe durata procesului”, a transmis, de asemenea, IPJ Ilfov.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰