Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un bărbat din Bacău, prins beat la volan de două ori în mai puţin de trei ore. Ce alcoolemie avea şoferul

Un bărbat în vârstă de 44 ani, din municipiul Bacău, a fost prins de poliţiştii rutieri de două ori în câteva ore conducând beat maşina, notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 22.11.2022 , 17:16

Un bărbat din Bacău, prins beat la volan de două ori în mai puţin de trei ore. Ce alcoolemie avea şoferul - Inquam Photos

Prima dată a fost oprit în trafic în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 24.00, iar la controlul cu aparatul etilotest a reieşit o alcoolemie de 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.

"Bărbatului i s-a înmânat o dovadă de reţinere a permisului de conducere fără drept de circulaţie şi i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În jurul orei 02.50, o patrulă auto din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău a depistat în flagrant delict, pe strada Martir Horia din localitate, acelaşi conducător auto, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru.

Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Apoi, poliţiştii l-au reţinut pentru 24 ore şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi fără permis de conducere.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Un bărbat din Bacău, prins beat la volan de două ori în mai puţin de trei ore. Ce alcoolemie avea şoferul