Un bărbat a intrat într-o casă din Caraş-Severin ai cărei proprietari nu erau acasă în ziua de Crăciun. Vecinii l-au prins înaintea Poliţiei pe hoţul de ocazie
Un bărbat în vârstă de 36 de ani a intrat în ziua de Crăciun într-o locuinţă din Caransebeş ai cărei proprietari nu erau acasă şi a început să caute diverse bunuri pentru a le fura. El a fost văzut de doi vecini, care l-au urmărit 150 de metri şi au reuşit să îl imobilizeze până la sosirea poliţiştilor. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, informează news.ro.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin au anunţat, vineri, că doi bărbaţi au prins un hoţ care intrase într-o locuinţă din Caransebeş pentru a fura bunuri. "Cei doi vecini au observat fereastra casei deschisă, în timp ce proprietarii erau plecaţi, l-au văzut pe bărbat căutând prin casă cu o lanternă moment în care, dându-şi seama că a fost zărit, a fugit din casă, a sărit gardul în afara curţii şi a reuşit să fugă aproximativ 150 de metri. Martorii l-au urmărit şi au reuşit să îl imobilizeze până la sesizarea şi sosirea echipajului de poliţie", au anunţat poliţiştii.
Bărbatul era din judeţul Constanţa
Bărbatul respectiv, în vârstă de 36 de ani, din judeţul Constanţa, a fost dus la sediul poliţiei pentru audieri. Anchetatorii au stabilit că în ziua de Crăciun, în jurul orei 18.50, el a intrat prin efracţie într-o casă din Caransebeş pentru a găsi bani, dar a fost observat de cei doi bărbaţi şi a încercat să fugă.
Bărbatul a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, fiind apoi prezentat Judecătoriei Caransebeş care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, pentru tentativă la furt calificat.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰