Video Un căţel, salvat dintr-un incendiu izbucnit într-un apartament din Constanţa. Pompierii i-au făcut masaj cardiac şi i-au administrat oxigen
Pompierii constănţeni au salvat, sâmbătă, un căţel aflat într-un apartament afectat de incendiu şi i-au administrat animalului inclusiv manevre de resuscitare, potrivit înregistrării video publicate pe pagina de Facebook a IGSU, citată de Agerpres.
Pompierii care au intervenit, sâmbătă, la un incendiu izbucnit într-un apartament din Constanţa au salvat un câine, căruia i-au făcut masaj cardiac şi i-au administrat oxigen pentru a-şi reveni. Potrivit IGSU, imaginile au fost filmate după ce pompierii constănţeni au intervenit, sâmbătă, la un incendiu izbucnit în dormitorul unui apartament.
"Pentru salvatori, fiecare viaţă salvată contează! Astăzi, pompierii constănţeni au intervenit la un incendiu izbucnit în dormitorul unui apartament. După ce au evacuat un bărbat cu o uşoară intoxicaţie, l-au găsit şi pe Rio. Micuţul patruped nu mai respira. Paramedicii i-au făcut iniţial masaj cardiac şi i-au administrat oxigen până şi-a revenit. Acum Rio şi stăpânul său sunt în afara oricărui pericol", este mesajul publicat de IGSU.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰