Un pensionar de 85 de ani din Brăila şi-a înjunghiat colegul de cameră de la căminul de bătrâni
Un bătrân în vârstă de 85 de ani din Căminul de Pensionari 'Sfinţii Petru şi Pavel' din Brăila şi-a înjunghiat joi colegul de cameră, un pensionar de 71 de ani.
Un bătrân în vârstă de 85 de ani din Căminul de Pensionari 'Sfinţii Petru şi Pavel' din Brăila şi-a înjunghiat joi colegul de cameră, un pensionar de 71 de ani, potrivit informaţiilor furnizate de IPJ Brăila.
Poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că un bătrân de 71 de ani a fost înjunghiat cu un cuţit de colegul în vârstă de 85 de ani, victima fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii de la Investigaţii Criminale au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor şi fac cercetări pentru elucidarea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰