Observator » Evenimente » Un şofer de ride sharing şi-a bătut clientul, luat dintr-o zonă de lux. Victima a dat cu telefonul în maşină

Video Un şofer de ride sharing şi-a bătut clientul, luat dintr-o zonă de lux. Victima a dat cu telefonul în maşină

Bogdan Dinu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 16.07.2026, 19:31 | Modificat la 16.07.2026, 19:36

Incident şocant anchetat de poliţiştii din Bucureşti. Un şofer de ride-sharing a bătut un client şi l-a lăsat inconştient pe trotuar. Agresorul, care este boxer, a fost reţinut.

Şoferul şi clientul au început să se certe în maşină în timpul unei curse de noapte. La un moment dat, au coborât amândoi, iar tânărul de la volan, în vârstă de 26 de ani, şi-a doborât clientul cu un pumn. După care l-a lovit de mai multe ori cu piciorul.

Bărbatul de 35 de ani şi iubita lui comandaseră cursa în zona Herăstrău. Clientul mirosea a băutură şi abia vorbea, le-a spus şoferul poliţiştilor, iar la un moment dat ar fi devenit violent.

"Clientul ar fi aruncat cu telefonul mobil în direcția autoturismului, provocând distrugerea parbrizului", spune Diana Dănescu, Poliția Capitalei.

Articolul continuă după reclamă

Şoferii de ridesharing recunosc - clienţii violenţi de noapte fac parte din riscurile meseriei.

"Am lucrat o perioadă de noapte și atunci într-adevăr erau clienți un pic mai dificili, dar acum lucrez doar de zi"

"Unuia i-am făcut dosar penal. L-am luat de la aeroport pe un inginer. Și l-am văzut, țipă la mine că oprește mașina. Am oprit mașina, am tras pe dreapta. L-am dat jos din mașină, a sărit pe câmp, se învârtea ca oaia căpiată în cerc, înjura poliția și pe mine", spun şoferii.

Pe acelaşi subiect

Pe de altă parte, şi clienţii serviciilor de transport alternativ reclamă şoferii. Cel mai des se plâng de anulările abuzive ale curselor sau că maşinile sunt murdare, iar unii sunt cel puţin nepoliticoşi.