Video Un şofer din Buzău a evitat în ultima secundă să dea peste o bătrână, care traversa neregulamentar, şi s-a oprit cu TIR-ul în curtea unei case din Galaţi
Un accident de circulaţie mai rar întâlnit s-a produs, în cursul zilei de miercuri, pe raza localităţii Movileni din judeţul Galaţi.
- Incidentul s-a produs pe raza unei localităţi din judeţul Galaţi.
Încercând să traverseze strada printr-un loc nepermis, o bătrână de 90 de ani a apărut brusc în faţa unui TIR condus de un bărbat de 37 de ani din Buzău. Din fericire, şoferul a avut suficient de multă prezenţă de spirit astfel încât să evite lovirea femeii. Incidentul a fost surprins în imagini de camerele de supraveghere din zonă.
Şoferul de TIR a tras puternic de volan şi s-a oprit cu mastodontul în curtea unei case din localitatea amintită, după ce a distrus gardul acesteia. Imediat după producerea incidentului, bătrâna de 90 de ani a dispărut de la faţa locului, însă poliţiştii au identificat-o şi au amendat-o cu 435 de lei pentru traversarea străzii printr-un loc nepermis.
Şoferul de pe TIR a fost testat cu alcoolscopul, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Specialiştii atrag atenţia că un astfel de moment se putea transforma într-o adevărată tragedie, doar prezenţa de spirit a şoferului de pe TIR şi şansa au făcut ca accidentul să se soldeze doar cu pagube semnificative.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰